Evenimente comunitare
Puterea comunității a reprezentat un interes major încă de la înființarea noastră.
Am știut că împreună putem face o diferență mai mare, însă a fost necesar să construim mai întâi o rețea de sprijin, unde membrii își pot atinge potențialul. Treptat, viziunea SolidDar asupra comunității a început să prindă contur. Am susținut-o prin organizarea de activități și ateliere menite să încurajeze conștientizarea, interacțiunea, cooperarea și bunăstarea.
Încercăm să redefinim comunitatea din care facem parte, încurajând transformarea din simpli străini în amici, vecini prietenoși și membri implicați, uniți prin sprijin reciproc și compasiune. Astfel, abordăm evenimentele într-un mod autentic.
Ne concentrăm pe creearea unor contexte comune și neutre, unde oamenii se pot simți liberi să se exprime, să socializeze și să interacționeze natural. În plus, integrăm diversitatea intereselor și pasiunilor pentru a stimula formarea de conexiuni autentice.
Atmosfera generată de evenimentele SolidDar promovează sentimentul de apartenență prin învățarea unor abilități noi, explorarea unor puncte de vedere diferite, efort comun și respect reciproc.
Evenimente comunitare, pentru locuitorii otopeni:
- concurs de pregătit o gustare, pentru copii;
- întâlnire de jucat board games,
- degustare vinuri,
- târg de vechituri,
- curs de prim ajutor,
- preparat pizza, la restaurantul local;
Fii SolidDar!
Participă la evenimente sau devino voluntar pentru a construi o comunitate mai puternică.
